Harta Site
[Limbi straine: Cercetare]
 
MSN Search
 
 

            Asediul cetatii Thessaloniki (1185)
            – perspectiva cronicilor italiene –

             

            Thessaloniki fusese asediata si cucerita si înainte de atacul normanzilor lui Guglielmo al II-lea. În perioada de sfârsit a Imperiului Roman si de început a statului bizantin avusesera loc asedii ale Gotilor (sfârsitul sec IV), Slavilor si Bulgarilor. Un alt asediu a avut loc în 904, când o armata musulmana, condusa de Leon de Tripoli si îmbarcata pe 54 de galere, a abandonat planul de a ataca Constantinopole si s-a îndreptat catre Thessaloniki. Întâmplarea este povestita pe larg de catre Ioan Kaminiates, unul dintre locuitorii orasului, luat prizonier de armata musulmana. Petronas, un magistrat local, a planuit închiderea portului cu o porporella (bariera subacvatica), dar, de îndata ce controlul a fost preluat de catre strategul Leon Chitzilakes, planul a fost abandonat în favoarea consolidarii zidurilor dinspre mare. În ciuda faptului ca împaratul Leon al VI-lea a mai trimis un strateg, pe un anume Niketas, Thessaloniki a fost cucerita de armata musulmana, prin incendierea portii mari de la zidurile exterioare si prin construirea unor platforme de vase cu turnuri de asalt, de pe care au invadat zidurile dinspre mare[1] .

            Un asediu si mai neasteptat a fost cel din 1040. Petru Delyan, nepot al tarului bulgar Samuel, crescut la curtea Ungariei, s-a întors în Bulgaria recucerita de bizantini si a fost proclamat tar la Belgrad. Dupa încoronare, Delyan avanseaza catre Niš si Skopje, pentru ca în final sa se îndrepte catre Thessaloniki, unde împaratul Mihail al IV-lea primea îngrijiri medicale. Împaratul fuge din oras la Constantinopole, lasându-l în urma pe Mihail Ivec, care trece în tabara lui Delyan. Mihail al IV-lea gaseste un alt pretendent la tronul bulgar, pe un anumit Aleutian, nepot de frate al tarului Samuel. Dupa ce acesta pierde Thessaloniki, luptele continua în Bulgaria. De asemenea, Thessaloniki a mai fost asediata de cruciati si venetieni în 1204, de catalani în 1308 si de otomani în 1387,1391-1403 si 1430.

            Asediul normand al cetatii Thessaloniki, cel care prezinta obiectul studiului de fata, a avut loc în anul 1185[2] . Dupa moartea lui Manuel Comnenul, Alexios al II-lea, fiul sau minor si succesorul desemnat, a fost detronat în cursul anului 1184 de Andronic Comnenul, varul lui Manuel. Pentru a înlatura pericolul uzurparii tronului, Andronic exileaza în Insulele Principilor pe un alt Alexios, nepot al lui Manuel si amant al basilissei Maria. Acesta nu se supune deciziei si se refugiaza în Sicilia, la regele normand Guglielmo al II-lea, pentru a-i cere ajutorul. La scurta vreme dupa sosirea lui ajunge la Palermo un Alexios al II-lea, adevarat sau presupus, refugiat si el din împaratia bizantina. Nu se poate sti cu siguranta daca acesta va fi fost Alexios, fiul lui Manuel ; cert este ca la curtea normanda se dorea o campanie greceasca.

            Sub pretextul repunerii pe tron a presupusului Alexios al II-lea, regele Guglielmo al II-lea de Altavilla decide la Messina (decembrie 1184) trimiterea unei armate în campania bizantina. Proportiile par fabuloase : 80.000 de soldati, îmbarcati sub comanda amiralului Tancredo de Lecce si a capitanilor Baudoino (de neidentificat) si Riccardo de Acerra. Întreaga operatiune a fost planuita în secret, locuitorii regatului nestiind daca va fi atacata Alexandria, Mallorca sau Constantinopole. Înca din ianuarie 1185, Guglielmo pune embargo pe toate navele grecesti din porturile sale, dar de abia la 11 iunie este trimisa armata. Ataca cu iuteala Durazzo, pe care îl cucereste la 24 iunie 1185. De la Durazzo, armata de uscat s-a îndreptat catre Thessaloniki, sub zidurile careia ajung la 6 august ; în drumul lor pe uscat, trupele normande sunt sprijinite si de o parte din populatia locala[3] . La 15 august ajunge si flota comandata de Tancredo de Lecce. Orasul era de acum blocat, atât pe uscat, cât si pe apa.

            Thessaloniki era sub comanda unui anumit David Comnenul, curtean si ruda a lui Andronic Comnenul ; acesta nu a facut pregatirile necesare pentru a rezista unui asediu : a închiriat trupe de garnizoana catre particulari, nu a reparat cisternele, nu a pregatit pietre pentru masinile de asediu si nici sageti pentru arcasi. Desi alert, orasul nu era pregatit pentru confruntarea cu normanzii. Acestia au început înconjurarea orasului din partea de vest pâna în dreptul citadelei, iar flota si-au asezat-o la estul portului; aici orasul era foarte putin întarit, aceasta fiind si directia principala de atac. Aveau o masina de asediu care arunca pietre uriase si care a distrus mare parte a zidului de est. Când zidurile de incinta au fost aproape golite de aparatori, normanzii au început darâmarea lor. Andronic era informat ca orasul era în stare sa reziste unui asediu ; trupele trimise în ajutorul cetatii hartuiau flota si armata normanda, fara a dovedi un pericol real, iar localnicii si garnizoanele de alani si sârbi nu puteau face fata ploii continue de proiectile. S-a încercat ridicarea unei palisade în spatele zidului de incinta, dar constructia a fost repede abandonata din cauza masinilor de asalt ale normanzilor.

            Marinarii au fost primii care au pus stindardele siciliene pe zidul de est al orasului ; în acelasi timp, o trupa de germani din garnizoana deschidea poarta de vest, prin care au patruns si grosul trupelor de uscat. Citadela orasului, prost întarita si ea, a cazut în scurt timp si, ca în cazul oricarui oras cucerit, au urmat jaful si macelul. Eustatiu, mitropolitul de Thessaloniki si principala sursa bizantina a evenimentului, spune ca au fost ucisi 7.000 de localnici, ca el însusi a fost luat prizonier si eliberat abia dupa plata rascumpararii, iar bisericile au fost profanate, printre care si biserica Sfântului Dumitru. Neasteptat este însa ca debandada s-a terminat la amiaza. Capeteniile normande nu doreau distrugerea orasului, ci cucerirea lui.

            În timpul ocupatiei, contele Baudoino a administrat Thessaloniki cu nepartinire, fapt care nu împiedica însa ca, o data cu lasarea noptii, bande de hoti si soldati sa continue jaful. Bataile de toaca, necunoscute occidentalilor, au fost interpretate de acestia ca instigare la revolta si putin a lipsit ca masacrul sa nu fie din nou pornit. Ca urmare a ocupatiei, bisericile au fost împartite între latini si greci. O molima, pornita probabil de la cadavre si salubritatea din ce în ce mai precara a orasului, a ucis 3.000 de soldati din efectivele sicilienilor, moment în care armata normanda s-a împartit din nou în trei corpuri de lupta : o parte ramâne la Thessaloniki drept garnizoana, o alta parte, tot a armatei de uscat, se îndreapta catre Constantinople prin regiunea Serra, iar cea de a treia, flota sub comanda lui Tancredo de Lecce, se îndreapta si ea, pe mare, catre capitala împaratiei bizantine.

            Andronic Comnenul a strâns în graba o armata sub comanda a cinci generali : Ioan Comnenul, fiul sau, Choumnos, Andronic Paleologul, Nikiphoros si Alexios Branas. Aceste corpuri de armata separate nu au avut succes, actionând disparat[4] . La 7 septembrie 1185 corpurile de armata, reunite de asta data sub comanda lui Alexios Branas, se aflau fata în fata cu armata normanda la Demetita. Atunci când înca se mai purtau tratative, trupele grecesti le-au atacat prin surprindere pe cele normande si le-au macelarit. Contii Riccardo de Acerra si Baudoino au fost facuti prizonieri laolalta cu presupusul Alexios Comnenul[5] si dusi la Constantinopole. Resturile armatei normande au facut cale întoarsa catre Thessaloniki, de unde s-au îmbarcat, atâti câti au încaput, pe vasele gasite acolo[6] si au luat calea Siciliei.

            În acelasi timp, la Constantinopole se instalase o panica generala, care a determinat izbucnirea rascoalei de la 11 septembrie 1185, detronarea împaratului Andronic Comnenul si proclamarea lui Isaac Anghelos. Tancredo de Lecce astepta în apropierea capitalei armata de uscat, împreuna cu care planuia sa atace coordonat, la fel cum actionase si la Thessaloniki. Dupa 17 zile de asteptari inutile, contele a ridicat ancora si s-a retras în Sicilia, oprindu-se din drum doar pentru a devasta insula Kalolimnos.

            Cronica lui Niketas Choniates estimeaza daunele normanzilor la 10.000 de morti si 4.000 de prizonieri. Prizonierii normanzi au fost eliberati de Isaac Anghelos abia în 1189, moment în care se stie ca Riccardo de Acerra era în drum spre Sicilia.

            Dintre toate izvoarele, fie normande, fie din timpul dinastiei de Suabia[6] , pastrate în colectia Muratori[8] , nu am putut aduna decât o serie de precizari în legatura cu evenimentul în cauza. Asediului cetatii Thessaloniki este un caz nefericit în istoriografia italiana; dintre toate textele inventariate, nu am identificat decât patru fragmente care amintesc cucerirea orasului (Anonymus Casiniensis: Chronicon, Sicardus Episcopus Cremonensis : Chronicon, Chronicon Fossae Novae si Chronicon Cavense). Am mai selectat un text care dovedeste aversiunea normanda fata de Andronic Comnenul (Godefridus Viterbiensis: Pantheon). Dintre cele patru texte amintite în rândul celor care amintesc asediului cetatii Thessaloniki, doar doua sunt sud-italice (Chronicon Fossae Novae si Chronicon Cavense), celelalte doua apartinând Italiei papale (Anonymus Casiniensis: Chronicon) sau lombarde (Sicardus Episcopus Cremonensis: Chronicon), evenimentul fiind amintit din perspectiva Papalitatii sau din cea a Ligii Lombarde. Dintre cele doua surse sud-italice, Chronicon Cavense aminteste evenimentul succint, singura sursa de interpretare ramânând astfel Chronicon Fossae Novae, cu o prezentare mai bogata, dar nu detaliata.

            Reproducem, cu un comentariu aferent, textele în cauza:

            Sicardus Episcopus Cremonensis : Chronicon (Muratori, tom VII, p. 602E-603A)
Anno Domini MCLXXXV. Imperator in Italiam veniens Cremam in odium Cremonensium reaedificavit. Et eodem anno Urbanus Papa III creatur. Eodem anno terraemotus non modicus fuit in Italia; & exercitus Guilielmi Regis Siculi contra nequitiam Andronici se armavit; & Duratium & Thessalonicam cepit. Sed iis receptis capti sunt, vel redierunt confusi. Eodem anno nuptiae Regis Henrici, & Constantiae Ruggerii quondam Siculi Regis filiae Mediolani celebratae fuerunt[9] .

            În urma descompunerii frazei care ne intereseaza aflam prea putine detalii: armata este doar exercitus (“armata" si nimic mai mult), si apartine lui “Guglielmo, regele sicilian". Guglielmo nu este astfel descris ca suveran al unui stat – Siciliae (“al Siciliei") – ci doar localizat – Siculus (“sicilian, din Sicilia"). Aceasta campanie nu este îndreptata catre un alt stat, ci ataca o abstractiune – nequitia Andronici (« nimicnicia lui Andronicus »). Limbajul folosit este usor poetic : o armata care apartine unui suveran localizat doar geografic si nu politic ataca nimicnicia unui alt suveran, al carui titlu imperial sau plasare geografica ori politica nu-l intereseaza pe autor ; atacatul este Andronic, pe care cititorul îl cunoaste în prealabil. Rezultatul campaniei este cucerirea a doua toponime, Duratium si Thessalonica, despre care cititorul trebuie sa stie singur daca sunt provincii, orase, râuri sau orice altceva. Aceasta cucerire se face prin intermediul verbului capio (« a lua »), slab nuantat. Cititorul cunoaste elementele ecuatiei pe care o expune Sicard Cremonezul. Finalitatea campaniei nu intereseaza si nu ni se spune nimic despre înfrângerea trupelor normande.

            Anonymus Casiniensis: Chronicon - Muratori, tom V, p. 70 (1D-2B)
1185. Pax firma inter Imperatorem Fredericum, & Regem Guilielmum facta est. Rex Guilielmus Siciliae copiosum exercitum in Romaniam transmisit, qui civitatem Durachiae, & civitatem Saloniquium ceperunt. Praefatus Rex Constantiam amitam suam transmisit in coniugem ad Illustrem Regem Henricum filium Frederici Imperatoris. Novum genus hominum, qui Vendicosi dicebantur, in quadam parte Regni surrexit, quos praedictus Rex suspendi fecit, & diversis poenis affligi. Supradicto stolio Regis, fraude, & vi Graecorum postmodum fortuna est adversata. Lucius Papa apud Veronam obiit VII. Kalend. Decemb. & Archiepiscopus Mediolanensis in Papam Urbanum est substitutus. Baldovinus Rex Hierosolymitanus obiit, & Baldovinus filius sororis eius est factus Rex. Andronicus Constantinopolitanus obiit, & Isacius factus est Imperator[10] .

            Spre deosebire de cronica lui Sicard Cremonezul, Anonimul de la Monte Cassino ofera mai multe detalii ; armata primeste un epitet : exercitus copiosus (« armata uriasa »), obiectivul campaniei nu mai este un om, ci un stat, Romania (« Romania » sau « Împaratia Romeilor »). Cucerirea primeste aceeasi nuantare slaba (este folosit tot verbul capio), iar cele doua toponime din cronica precedenta, cu un tratament fonetic diferit – Durachia si Saloniquium –, sunt amintite ca civitates (« cetati », « orase »). La câteva rânduri distanta, armata este descrisa cu totul altfel – supradictum stolium (« pomenita flota ») – dar autorul crede ca a descris-o la fel si prima oara, fapt care ne da de banuit ca sintagma este extrasa dintr-o alta cronica.

            Ne sunt date detalii suplimentare despre finalitatea campaniei : esecul este motivat prin fraus et vis Graecorum (« înselatoria si taria Grecilor »), totul întâmplându-se hazardat : fortuna est adversata (« norocul s-a schimbat »). Ne sunt amintite si schimbarile din împaratia bizantina (Andronic este detronat de Isaac), fara a fi puse însa în legatura cu campania normanda.

            Chronicon Cavense (Muratori VII, pp. 925E-926A)
1185. Rex Guilielmus II misit stolium suum in Romaniam, & apprehendit Durachium, & totum illum Ducatum usque Thessalonicam, & ipsam Thessalonicam cepit[11] .

            Desi referirea este succinta, detaliile sunt mult mai clare : armata este stolium Guilelmi II (« flota lui Guglielmo al II-lea »), statul atacat este Romania, cucerirea se face prin intermediul verbului apprehendo (« a pune mâna pe »), cu mult mai nuantat decât verbul capio, folosit si el pentru variatie, înglobarea cuceririlor în statul sicilian. Toponimele cucerite nu sunt caracterizate, si revin la forma fonetica din cronica lui Sicard Cremonezul – Durachium si Thessalonica. Cuceririle sunt amintite însa cu totul diferit : au fost anexate cetatea « Durazzo si întregul Ducat de pâna la Thessaloniki, ba chiar si Thessaloniki » - autorul se entuziasmeaza brusc în privinta cuceririi orasului Thessaloniki (ipsa) si nu uita sa aminteasca teritoriul bizantin cucerit (Ducatus) cu titulatura sa echivalenta[12] .

            Chronicon Fossae Novae (Muratori, tom VII, p. 875D-876A)
1185. Indict. secunda, hoc anno Guilielmus Rex Siciliae fecit stolium maximum per mare, & terram; super stolium maris ordinavit Capitaneum Comitem Tancredum; super stolium terrae fecit Capitaneos Comitem Alduinum, & Comitem Richardum de Cerra, & mandavit eos omnes in Romaniam ad acquirendum Imperium Constantinopolitanum. Totum stolium intravit in mare tertio Idus Iunii. In festo S. Bartholomaei adepti sunt Saloniciam cum multis Civitatibus, & Castellis, & Roccis de Romania, iurantes fidelitatem Regi Siciliae. Tandem exercitus Imperatoris Isaac, super quem exercitum erat constitutus quidam Princeps, qui dicebatur Granatus, obvians eis cum verbis pacificis, dicens: quod ultra procedere non poterant, tamen si vellent ad propria reverti promisit eis securitatem, & versa vice pacem promittentes comites Regis Siciliae in festo Sancti Leonardi a Graecis decepti sunt, & Constantinopolim in captione callide ducti sunt. Sed Imperator cognita rei veritate, securitatem considerans, & pacem a Graecis non observatam Latinis, condoluit valde, & erubuit, & sic demum omnes deliberavit, & unusquisque supervivens reversus est ad patriam[13] .

            Detaliile oferite de aceasta ultima cronica sunt cele mai importante: armata este stolium maximum (« flota foarte mare »), statul atacat este tot Romania, dar campania primeste un mobil: ad acquirendum Imperium Constantinopolitanum ("cu gând sa puna mâna pe Împaratia de Constantinopole"). Sunt cucerite Salonicia (toponimul îsi schimba din nou tratamentul fonetic) si multae Civitates, & Castella, & Roccae de Romania ("multe orase, cetati si fortarete din Romania"); Durazzo nu mai este la fel de important ca Thessaloniki, care se desprinde din masa cuceririlor ca fiind cea mai importanta. Cucerirea se face prin intermediul verbului adipiscor ("a dobândi"), care descrie precis statutul noilor posesiuni în cadrul statului sicilian. Acelasi statut este întarit de faptul ca toate cuceririle iurant fidelitatem Regi Siciliae ("jura credinta Regelui Siciliei").

            Sunt amintite datele exacte: "în a treia zi înainte de Idele lui Iunie", "la sarbatoarea Sfântului Bartholomeu", "la sarbatoarea Sfântului Leonard", fapt care demonstreaza calitatea informatiei la care a avut acces autorul. De asemenea, armata este împartita în flota si trupe de uscat, în trei corpuri si primeste trei comandanti: Comes Tancredus, Comes Alduinus, & Comes Richardus de Cerra ("contele Tancredo [de Lecce], contele [B]audoino si contele Riccardo de [A]cerra"). Cel care îi înfrânge este Granatus ("Granato"), probabil o alterare a labialei (b) la stadiul de guturala (g), caci numele comandantului grec era Branas[14] . Sfârsitul expeditiei este amintit si el (prizonieratul la Constantinopole si eliberarea), dar evenimentele se precipita brusc: Isaac Anghelos îi elibereaza imediat, desi toate celelalte surse indica ca evenimentul a avut loc abia la o distanta de patru ani (1189).

            În urma acestei incursiuni în istoriografia italiana a cuceririi orasului Thessaloniki, dorim sa ordonam datele furnizate de toate cele patru cronici în forma unui tabel, pentru a le compara:

  numele cronicii Sicardus Episcopus Cremo-nensis: Chronicon Anonymus Casiniensis: Chronicon Chronicon Cavense Chronicon Fossae Novae armata exercitus exercitus copiosus / supradictum stolium stolium Guilelmi II stolium maximum directia de atac nequitia Andronici Romania Romania Romania, ad acquirendum Imperium Constantinopo-litanum cuce-rirea capio capio apprehendo / capio adipiscor, iurantes fidelitatem Regi Siciliae pose-siunile Duratium et Thessalonicam Civitatem Durachiae et civitatem Saloniquium Durachium et totum illum Ducatum usque Thessalonica et ipsam Thessalonicam Saloniciam cum multis Civitatibus et Castellis et Roccis de Romania, iurantes fidelitatem Regi Siciliae varia fraude et vi Graecorum fortuna est adeversata Tancredus, Alduinus et Richardus de Cerra tertio Idus Iunii, in festo S. Bartholomaei, in festo Sancti Leonardi Granatus, a Graecis decepti sunt Constantinopolim in captione ducti sunt, Imperator omnes deliberavit

            De pe urma acestui tabel comparativ putem spune ca unele dintre caracteristicile pâna acum comune celor patru texte apar într-o relatie de cauzalitate: sursa ar fi Chronicon Fossae Novae, care ofera paleta cea mai bogata de detalii. Numele de Romania, dat de o cronica de la Monte Cassino, nu se justifica decât prin influenta Italiei normande, în care împaratia bizantina este mereu citata cu numele ei de drept. De asemenea, felul în care Chronicon Cavense aminteste cucerirea a totum illum Ducatum usque Thessalonica, se justifica prin abrevierea sintagmei Saloniciam cum multis Civitatibus et Castellis et Roccis de Romania, iurantes fidelitatem Regi Siciliae. Anonymus Casiniensis aminteste atât exercitus copiosus, cât si supradictum stolium, prin care se arata a copia o expresie. Deoarece nu avem alte relatari ale campaniei din 1185, expresia pe care o poate copia este fie stolium Guilelmi II din Chronicon Cavense, fie stolium maximum din Chronicon Fossae Novae. De asemenea, diminuarea nuantelor cuceririi se face o data cu împutinarea detaliilor date despre întreaga campanie: Sicardus Episcopus Cremonensis foloseste doar capio, la fel si Anonymus Casiniensis, dar Chronicon Cavense foloseste, pe lânga capio si pe apprehendo. Chronicon Fossae Novae reda cucerirea prin adipiscor, verbul cu sensul cel mai nuantat. Lista poate continua, dar nu acesta este obiectul studiului de fata.

            O data stabilita posibila paternitate a surselor, alterarile pot fi explicate în functie de context si intertext: Chronicon Cavense, care apartine traditiei analistice, reduce informatia data de Chronicon Fossae Novae tocmai pentru ca este extrem de concis (fiecare an are o lema scurta, nu sunt date informatii suplimentare). Calitatea informatiei oferite este aceeasi, datorita faptului ca amândoua sursele sunt sud-italice. Anonymus Casiniensis are o perspectiva largita. Renunta la "provincialismul" surselor sud-italice pentru a oferi o perspectiva de ansamblu: aminteste evenimentul laolalta cu pacea dintre Guglielmo al II-lea si Frederic Barbarossa, cu casatoria dintre Constanta si Henric, cu evenimente din Orientul latin, împaratia bizantina si statul papal. Sicardus Episcopus Cremonensis revine la acelasi "provincialism", de aceasta data nord-italic. Cronica lui aminteste atacul din 1185 în relatie cu evenimente din spatiul lombard (moartea Papei si proclamarea arhiepiscopului de Milan ca nou Papa, la care adauga si un cutremur), un eveniment cremonez (faptele lui Frederic Barbarossa în Cremona) si doar unul singur "international" (casatoria Constantei cu Henric). Varianta italica completa, atât cât se poate întelege prin acest epitet, este cea din Chronicon Fossae Novae. Ea dovedeste cel mai bine perspectiva normanda.

            Povestea campaniei din 1185, asa cum apare în istoriografia italiana, este simplificata: armata lui Guglielmo al II-lea, împartita în trei corpuri, sub comanda a trei conti: amiralul Tancredo de Lecce si generalii Baudoino si Riccardo de Acerra, pleaca în iunie 1185 din Sicilia si cucereste o parte însemnata a Împaratiei Bizantine, cu mândria ca a fost supusa si Thessaloniki. Toate noile posesiuni intra de drept în statul normand si sunt administrate ca atare. În urma confruntarii cu generalul grec Branas, armata normanda este învinsa miseleste si o mare parte dintre efectivele ei sunt duse în prizonierat la Constantinopole, unde împaratul, al carui nume nu este amintit, dar al carui comportament este laudat, îi elibereaza.

            Comparând aceasta varianta cu cea oferita de sursele grecesti, pe care se bazeaza aproape toate exegezele si interpretarile asupra asediului cetatii Thessaloniki si campaniei normande din 1185, observam o serie de neconcordante si omisiuni. Lipseste descrierea cuceririi cetatii Thessaloniki, dar faptul acesta nu ne mira, pentru avem de a face cu o sursa apartinând traditiei analistice, în care asemenea detalii nu si-ar avea locul, si pentru ca orasul era important pentru normanzi doar ca port, punct fortificat si cheie a Drumului Egnatia. De asemenea, lipseste o relatare a evenimentelor petrecute în tabara greceasca, dar si aceasta omisiune poate fi explicata prin acelasi interes selectiv al surselor normande: este amintit doar un general, pe nume Granato (i.e. Branas), cu un nume aproximat si adaptat fonetic. Prezenta lui în cronica se motiveaza prin esecul campaniei. Din moment ce armata normanda fusese înfrânta, trebuia sa fie numit grecul învingator.

            Un caz mai ciudat este cel al prizonieratului constantinopolitan. Cronica spune ca prizonierii au fost eliberati pe data, desi adevarata eliberare s-a produs abia dupa patru ani. În 1189, cu putina vreme înainte de a muri, Guglielmo al II-lea încheiase un tratat cu Isaac Anghelos. În cursul aceluiasi an, Tancredo de Lecce, fostul amiral din campania din 1185, a devenit rege al Siciliei, ales împotriva vointei lui Guglielmo si întâmpinând dificultati administrativ-politice. La scurta vreme, Guglielmo al III-lea, fiul lui Tancredo de Lecce, se casatoreste cu fiica lui Isaac Anghelos. Împacarea din 1189 se datora probabil partii normande, care se pregatea sa reziste campaniei împaratului german.

            Lipseste însa orice relatare a motivului expeditiei. Atât Chronicon Cavense, cât si Anonymus Casiniensis nu amintesc decât campania propriu-zisa. Singura sursa care trece în revista motivul invocat al campaniei este cea a lui Sicardus Episcopus Cremonensis, care invoca drept pretext nequitia Andronici. Ramâne sa ne întrebam ce însemna aceasta nequitia. Exista doua variante: fie este vorba despre starea dezastruoasa în care se afla împaratia bizantina, nequitia fiind atunci a lui Andronic "împaratul", fie se refera la uzurparea tronului si înlaturarea lui Alexios al II-lea, calitatea apartinând atunci lui Andronic "omul" sau lui Andronic "Comnenul". Traducerea pe care am propus-o ("nimicnicie"), încearca sa îmbine ambele variante. Exista toate sansele ca aceasta mentiune sa dovedeasca pretextul campaniei, asa cum apare el în sursele grecesti ; este însa de mirare ca posibilul pretext apare în cronica cremoneza si nu în cele siciliene.

            În portretul schitat de un poet târziu lui Guglielmo al II-lea, apare acelasi împarat Andronic Komnenul, înfatisat în tonuri sumbre:

           
Wilhelmus post Wilhelmum succedit honore,
Formonsus, gladioque probus, summusque decore,
Qui magis Ausoniae dignus honore foret.
Dum iam Wilhelmus ter denos perficit annos,
Caesar apud Danaos Manuel moritur memorandus,
Tunc quoque Francigenis Rex Ludovicus obit.
Imperium nunc Graecorum rapit ille tyrannus,
Andronicus, Princeps scelerum, vir nec memorandus,
Graecorum proceres eius ab ense cadunt
[15] .
(Godefridus Viterbiensis: Pantheon, Muratori, tom VII, p. 461E)

            Andronic era asadar perceput ca un uzurpator, si, încadrat portretului lui Guglielmo al II-lea, devine dusmanul si pandantul lui negativ. În opozitie cu Manuel Comnenul, el este un Princeps scelerum ("Print al ticalosilor"). Actiunea regelui Siciliei ar putea capata astfel un caracter represiv si vindicativ, dar nici acest text nu îndreptateste pe de-a-ntregul o asemenea interpretare.

            Adevaratul motiv îl arata Chronicon Fossae Novae, în sintagma ad acquirendum Imperium Constantinopolitanum. Daca verbul capio înseamna "a lua", "a apuca", fara vreo nuanta particulara, daca apprehendo înseamna "a îngloba", iar adipiscor "a îngloba si deveni proprietar", acquiro înseamna "a dobândi în plus", "a achizitiona". Sensul contextual al lui acquiro, definibil în functie de Imperium Constantinopolitanum, este cel de "a anexa". Din pacate cuvântul românesc este mult prea puternic si un neologism, or acquiro este un verb vechi latinesc, astfel încât am optat pentru traducerea prin "a dobândi". Sensul verbului reda însa anexarea cuceririlor normande. Ele nu sunt doar "luate", "înglobate" sau "luate în posesie", ci devin o parte integranta a regatului Siciliei. Deoarece lista celor patru verbe se ordoneaza într-o gradatie ascendenta, iar ultimul dintre ele se gaseste în însusi mobilul expeditiei, asa cum îl aminteste în treacat Chronicon Fossae Novae, consideram ca Italia sudica nu a perceput campania planuita de regele Guglielmo al II-lea în împaratia bizantina drept un act vindicativ, ci drept unul de largire a granitelor. De asemenea, este semnificativ faptul ca sursa deja amintita nu pomeneste nici-un cuvât despre cei doi Alexios de la curtea din Palermo, si nici despre orbirea pretendentului la tronul bizantin imediat dupa înfrângerea armatei normande la Demetita. Alexios al II-lea nu exista pentru posteritate: la suprafata iese doar planul lui Guglielmo al II-lea.

            Interesul lui Guglielmo II în Mediterana se manifestase de mult mai timpuriu. Stapân pe cele doua treceri din Mediterana occidentala în cea orientala (strâmtoarea Messina si canalul dintre Sicilia si Tunis), regele normand se orientase, dupa înfrângerea piratilor sarazini de pe coasta vest-africana, catre Egiptul lui Salah-al-Din si catre Imperiul Bizantin. Iata ce povesteste o cronica din Pisa despre campania sa egipteana:

            Eodem Anno [1175] Guilielmus Rex Siciliae misit exercitum magnum in Aegyptum super Alexandriam in introitu Iulii, qui exercitus fuit galearum CL & dromonum CCL pro equis portandis, & milites mille cum balistrariis, & aedificatoribus, & alia gente multa, qui cum ad portum Alexandriae applicuisset, invenerunt in ipso portu quandam Pisanorum navem de Venetiis venientem, ipsamque ceperunt[16] .
(Chronica Varia Pisana, Muratori, tom VI, p. 191 A-B)

            Dominatia Mediteranei occidentale era disputata de o serie de puteri: almoravizii din Tunis, venetienii, Egiptul, Imperiul Bizantin si diversele state ale Orientului latin (regatul Ierusalimului, principatul Antiohiei si comitatul de Tripoli). Nu numai Guglielmo al II-lea, ci si înaintasii sai au încercat sa-si impuna întâietatea[17] : Ruggero al II-lea cucereste Malta (1127), urmând apoi insula Gerba, Tripoli, Mehdia, Sfax si Gabes, ocupând astfel toata coasta vest-mediteraneeana a Tunisului (1146-1152), pe care o pierde în 1163 Guglielmo I. Tot Ruggero al II-lea spera sa ocupe în 1130, la moartea lui Bohemund al II-lea, principatul Antiohiei. Între 1174 si 1176, flota lui Guglielmo al II-lea încearca în van sa cucereasca litoralul egiptean. Între 1177 si 1185, interesul lui Guglielmo al II-lea se concentreaza în Mediterana occidentala, ocupând insulele Baleare, iar în 1188, acelasi suveran normand trimite o flota, sub comanda lui Margarito da Brindisi, care îl împiedica pe Salah-al-Din sa cucereasca Tripoli si Siria. Interesele normande erau pan-mediteraneene, ele nu vizau numai împaratia bizantina.

            Pentru a detine controlul Mediteranei Orientale trebuia însa înfrânt Bizantul, vechiul "dusman" al lui Robert Guiscard si Bohemund. Asa se face ca expeditiile lui Bohemund si ale tatalui sau au fost urmate, la 30 de ani distanta, de campaniile lui Ruggero al II-lea : în 1146 ocupa insula Andros, în 1147 Corfu, de unde lanseaza o ofensiva de-a lungul Greciei continentale: intra în golful Corint, devasteaza Beotia, asediaza si cucereste Theba si Corintul. În acelasi timp flota cucereste diverse puncte strategice din Marea Egee. Campania africana îl face sa renunte temporar la majoritatea posesiunilor din Grecia. Bizantinii reusesc abia în 1149 sa se impuna în insula Corfu, dar peste zece ani, în 1157, din cauza refuzului lui Manuel Comnenul de a încheia un tratat de pace, Guglielmo I, fiul lui Ruggero, porneste o noua campanie, în care flota bizantina este înfrânta. Guglielmo al II-lea, nepotul lui Ruggero, încearca în 1172 sa se casatoreasca cu Maria, fiica aceluiasi împarat bizantin, dar este refuzat. Urmeaza campania din 1185, soldata cu ocuparea orasului Thessaloniki si a întregului teritoriu bizantin aflat de-a lungul drumului Egnatia.

            Atacurile normanzilor nu se termina însa o data cu înfrângerea de la Demetita. Guglielmo al II-lea s-a implicat în conflictul dintre Isaac Anghelos si Isaac Comnenul, uzurpatorul din Cipru. Flota comandata de amiralul Margarito da Brindisi, înfrânge flota bizantina trimisa pentru a recuceri Ciprul; de asemenea, acelasi Margarito înfrânge flota trimisa de Isaac Anghelos în ajutorul lui Salah-al-Din. Ostilitatile vor înceta abia o data cu pacea din 1189[18] .

            Atacul din 1185 se justifica într-un context mai larg, nu doar prin pretextul repunerii pe tron a lui Alexios al II-lea. Adevaratul mobil al normanzilor lui Guglielmo al II-lea era cucerirea împaratiei bizantine si înglobarea ei în structura politico-administrativa a regatului Siciliei, fapt pe care îl atesta traditia istoriografica italiana, al carei discurs îl regasim în Chronicon Fossae Novae.


           
[1] John Kaminiates: The Capture of Thessaloniki, edited and translated by David Frendo and Athanasios, Australian Association for Byzantine Studies, 2000; la www.deremilitari.org.
[2] În expunerea campaniei normande din 1185 am folosit Ferdinand Chalandon, Histoire de la domination normande en Italie et en Sicile, Burt Franklin Reprints, New York, 1969, vol.2, pp. 400-415.
[3] Contingente grecesti se alatura armatei lui Riccardo de Acerra, printre care unul condus de un anumit Theophanos.
[4] Ioan Comnenul, fiul împaratului, nici macar nu s-a preocupat de campania în care fusese trimis : s-a oprit la Philippi sa se îndeletniceasca cu vânatoarea.
[5] Alexios Comnenul a fost orbit, din moment ce era un pretendent periculos la tronul împaratesc.
[6] Grosul flotei normande, sub comanda lui Tancredo de Lecce, se afla în drum spre Constantinopole. Multi dintre soldati au ramas astfel fara mijloc de transport, fiind fortati sa accepte prizonieratul grecesc.
[7] Dinastia de Suabia a urmat normanzilor la conducerea regatului Siciliei. La moartea sa, Guglielmo al II-lea desemnase ca mostenitoare a tronului pe matusa sa Constanta, fiica lui Ruggero al II-lea si sotia împaratului german. Un consiliu de coroana l-a ales însa pe Tancredo de Lecce, fiul unui bastard al lui Ruggero al II-lea. La scurta vreme, Tancredo de Lecce a murit, lasând domnia fiului sau minor, Guglielmo al III-lea, sub regenta mamei sale, Sibila. Împaratul Henric al VI-lea cucereste Italia de sud si Sicilia în virtutea drepturilor sotiei sale, prilej cu care se stinge dinastia de Altavilla si regatul Siciliei intra pentru o perioada în structura Imperiului German.
[8] Ludovicus Antonius Muratorius, Rerum Italicarum Scriptores ab Anno Aerae Christianae quingentesimo ad millesimum-quingentesimum, Mediolani, 1723, 28 vol.
[9]"În Anul Domnului 1185. Împaratul a venit în Italia, recladind Cremona cu toata ura Cremonezilor. Si în acelasi an a fost facut Papa Urban al III-lea. În acelasi an a fost un cutremur mare în Italia si armata lui Guglielmo, Regele sicilian, s-a înarmat împotriva nimicniciei lui Andronic, cucerind Durazzo si Thessaloniki. Dar, dupa ce le-au cucerit, fie au fost prinsi, fie s-au întors în devalmasie. În acelasi an s-a celebrat la Milan casatoria Regelui Henric si a Constantei, fiica lui Ruggero, Regele Sicilian de odinioara."
[10]"1185. S-a încheiat o pace trainica între Împaratul Frederic si Regele Guglielmo. Regele Guglielmo al Siciliei a trecut în Romania o armata uriasa, care a capturat cetatea Durachiei [i.e. Durazzo] si cetatea Salonic [i.e. Thessaloniki]. Amintitul Rege i-a dat de nevasta Ilustrului Rege Henric, fiul Împaratului Frederic, pe Constanta, matusa lui de tata. Un nou neam de oameni, care se numeau Vendicosi, s-a rasculat într-o anumita parte a Regatului, iar Regele amintit i-a pus la spânzuratoare si i-a naruit cu felurite pedepse. Norocul pomenitei flote a Regelui de îndata s-a schimbat din înselatoria si taria Grecilor. Papa Lucius s-a savârsit la Verona în cea de a saptea zi de la Kalendele lui Decembrie, iar Arhiepiscopul de Milan la înlocuit sub numele de Papa Urban. Baldovin, Regele de Ierusalim, s-a savârsit si Baldovin, fiul sorei lui, a fost facut Rege. Andronicus de la Constantinopole s-a savârsit si Isaac a devenit Împarat".
[11]"Regele Guglielmo al doilea si-a trimis flota în Romania, a pus mâna pe Durachium [i.e. Durazzo] si întregul Ducat de pâna la Thessaloniki si a cucerit însasi Thessaloniki."
[12]Thessaloniki era centrul administrativ al unui despotat. Echivalarea cu termenul "ducat" este determinata probabil de alte echivalari deja existente între rege / împarat si basileu / autocrator; duce si despot.
[13]"1185. În cea de a doua indictie, în acest an, Guglielmo, Regele Siciliei, a adunat o armata foarte mare de uscat si mare; peste flota l-a facut amiral pe contele Tancredo, iar peste armata de uscat i-a facut comandanti pe contele [B]auduino si pe contele Riccardo de [A]cerra, si i-a împuternicit pe toti sa plece în Romania cu gând sa dobândeasca Împaratia de Constantinopole. Întreaga armata a luat calea marii în cea de a treia zi înainte de Idele lui Iunie. De sarbatoarea Sfântului Bartolomeu dobândisera Salonica [i.e. Thessaloniki], laolalta cu multe alte orase, castele si fortarete din Romania, toate jurând fidelitate Regelui Siciliei. În cele din urma, armata Împaratului Isaac, peste care armata era comandant un anumit print, pe nume Granato, le-a iesit în cale cu vorbe de pace, spunându-le ca mai departe nu pot sa calce, dar le-a promis ca, în cazul în care totusi ar dori sa se întoarca acasa, îi lasa totusi teferi. Si, dupa ce au promis acelasi lucru din parte-le si contii Regelui Siciliei, de sarbatoarea Sfântului Bartolomeu au cazut în cursa Grecilor si cu dibacie au fost dusi în prizonierat la Constantinopole. Dar Împaratul, stiind cum stau lucrurile si gândindu-se la nevatamarea [împaratiei] si la pacea cu Latinii, la care Grecii nu se gândeau, s-a suparat foarte tare, s-a rusinat si în cele din urma i-a eliberat pe toti, astfel încât fiecare dintre cei ramasi în viata s-a întors în patrie."
[14]Presupunem ca numele Branas se declina dupa declinarea a treia a temelor în dentala, astfel ca forma adaptata din Analele de la Fossa Nova porneste de la cazurile oblice (Branatos, Branati etc.).
[15]"Wilhelm a urmat la cinstire dupa Wilhelm,
Chipes, priceput cu spada si cel mai slavit,
Care va fi fost mai demn de cinstea Ausoniei [i.e. Italia].
Iar când Wilhelm împlinea de acum de trei ori câte zece ani,
Manuel, Slavitul Cezar, a murit la Danai [i.e. Greci],
Si tot atunci s-a savârsit si Regele Ludovic la cei din neamul Francilor.
Împaratia Grecilor a rapit-o de acum tiranul acela,
Andronicus, Printul ticalosilor, un om deloc slavit,
Si mai marii Grecilor cad sub sabia lui."

[16]"În acelasi an [i.e.1175], la începutul lui iulie, Guglielmo, Regele Siciliei, a trimis o armata mare în Egipt, asupra Alexandriei, care armata era compusa din 150 de galere si 250 de dromonuri, [echipate] pentru a purta cai, o mie de soldati, baliste si constructori, si multa alta lume. De îndata ce au acostat în portul Alexandriei, chiar în acel port au dat peste o anumita corabie a Pisanilor, care venea de la Venetieni, si au capturat-o."
[17]Pentru expunerea campaniilor normande în spatiul mediteraneean am folosit Gennaro Maria Monti, La espansione mediterranea del mezzogiorno d’Italia e della Sicilia, ed. Nicola Zanichelli, Bologna, 1942, pp. 61-64, 75-77, 92-100, 113- 118, 142-147, 161-163, Hélčne Ahrweiler, Byzance et la mer..., PUF, Paris, 1966, pp. 234-286, precum si Michele Amari, Storia dei Musulmani di Sicilia, vol.3, parte 2, pp. 396-397, 458-459.
[18]Ferdinand Chalandon, Histoire de la domination normande..., vol.2, pp. 415-416.

Vladimir Agrigoroaei



Introduse de Vladimir Agrigoroaei:

  • Asediul cetatii Thessaloniki (1185) - perspectiva cronicilor italiene
  •  
    Vladimir Agrigoroaei: Asediul cetatii Thessaloniki (1185) - perspectiva cronicilor italiene
    Seria Multimedia

    Patzinakia - The Romanian Group for an Alternative History
     

    Copyright©2006 limbistraine.com